Deprinderea de apractica băutul am cunoscut-o de prin armată, când fiind comandant de pichet, la controalele pe care le făceam prin port, pontoane și ambarcațiuni mai primeam mici atenții ce constau în sticle cu băutură și tigări – băutura o serveam în cancelarie iar țigările le strângeam(n-am fumat și nu fumez).

După trecerera în rezerva a urmat serviciul, căsătoria , copii și încet, încet obișnuuința de a bea s-a transformat în plăcerea de a bea. Obișnuința în timp s-a transformat ăn dependență, dar nu-mi dădeam seama, corespundea la un moment dat cu vechimea din cartea de muncă, mai cu seamă până în ..89, funcționa Decretul 402 când spuneam mai în glumă mai în seriios ”bea și șefu bem și noi”. După ..89 libertatea și democrația le-am înțeles cam greșit. Privatizarea și profesia mea cam libertină au fost propice serviciului – combinată cu păhărelul fincă biroul era în aceeași locație cu magazi, magazinul și barul, dup o perioadă mi-am făcut propriile unități – aveam două baruri.

Având totul pe mâna mea ce mai aveam de făcut... îmbinam munca cu plăcerea în același timp.

Plăcerea a învins fericirea de care n-am avut parte la nunta ficei mele – căzând în casă cu o zi înainte – Duminica aveam nunta pe care eu am făcut-o la urgență pe un pat în perfuzii(2001).

A urmat transferul la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni – tratamentul obișnuit cu cele specifice, o perioadă de cumințire, analize medicale cu rezultate bune, iar eu m-am apucat din nou de practica băutului și încetul cu încetul am ajuns în anul 2005 când au apărut alte simptome: vedenii, arătări ”marmotele din reclama de ciocolată Milka” apăruseră în casa mea și se ascundeu prin niște orificii unde nu intra nici mâna mea ca să le prind, le lipseau ulcioarele cu lapte, qauzeam zgomote ciudate, voci, ploua în biserică, eram urmăriit de nu știu cine și multe altele.

Internarea de la Sitalul din Câmpulung Moldovenesc m-a pus pe picioare, a urmat tratamentul obișnuit, analize, abstinență un an – după care am revenit la vechea meteahnă, mă tratam în alt mod cu prietenii, cu oamenii de afaceri, cu organele de control sau inspectori ce erau – tot așa până în 2010 – când am căzut la locul de muncă. Norocul a fost cu fiul care era la serviciu și m-am trezit la urgență în perfuzie cu băiatul la capul meu care mi-a explicat ce s-a întâmplat și după ce mi-am revenit am dorit să mă ducă la spitalul din Burdujeni, urmând obișnuitul tratamen.
Un prieten de suferință mi-a sugerat să vin la AA – era Sâmbătă și de Luni când era când era prim întâlnire cu grupul n-am mai lipsit și așa am împlinit un an de abstinență, transformând dependența de pahar în dependență de grup – unde am descoperit un nou mod de viață și sensul vieții s-a schimbat.

Am realizat că Dumnezeu mi-a întins mâna pentru a treia oară și n-am mai lăsat-o, m-am trezit la o nouă viață, pot descifra viața mea greșită anterior și după aceea viața mea nouă ce o am în față, caut să exclud din viața mea acele obiceiuri dăunătoare, caut să mă însănătoșesc spiritual și să mă lupt cu sursa – cu păcatul.

Sensul bolii noastre trebuie să-l descifrăm, să-l interpretăm, și să-l punem în practică, înțelegând ce vor să ne aducă la cunoștință bolile pe care le-am contactat urmare a practicii asidue de a bea, ce semnale ne pot transmite, să cercetăm exemple concrete și ă stăm de vorbă cu ele. Poate așa ne vom cunoște pe noi înșine, sau vom recunoaste oamenii apropiați nouă și asta ne va ajuta să facem un pas în întâmpinarea sănătății noastre, dar și a celor apropiați nouă: soție , copii, nepoți ce are fiecare. Așa am realizat că mai am o soție, fiu, fică și nepoți pe care i-am făcut să sufere, acumîi văd zâmbind – încredințându-mi nepoții spre supraveghere, joacă, dus la grădiniță, școală, bibliotecă. S.a.

Noua dimensiune pe care am decoperit-o în cadrul Grupului AA m-a ajutat să înțeleg sensul păcatului, să mă concentrez și să-mi întăresc puterea de voință de a-mi descifra caracterul, dădeam vina pe el – dar problema mea sunt eu – produsul dispozițiilor înăscute și cele dobândite, constatând că numai una este predominantă, Am hotărât să-mi cizelez spiritul și-n cele din urmă să-mi găsesc echilibrul psihic.

Am ales prudența în relațiile cu prietenii de altă dată, având chiar un principiu – acela de a respinge ceva cu dispreț înainte de a cerceta despre ce este vorba – cel puțin la mine dă roade reușind în cele din urmă să-mi scot din minte dorința de a bea, și ca un paradox mai țin locul la bar – dar puterea voinței își spune cuvântul. Am descoperit autodisciplina – resursa interioară pe care o avem în noi și am lăsat-o să lâncezească, să ne dezinhibăm de atitudini alterate și să înțelegem toate formele posibile ale voinței individuale. Simt că încep să devin alt OM.

Dorel