Voi încerca în rândurile ce urmează să spun câte ceva despre drumul meu către alcooliosm și apoi către abstinență. Când eram la școala generală ai mei mă lăsau să gust spuma de la bere, era amară, nu-mi plăcea.

Nu-mi plăcea nici când alți copii(vecini, colegei) îmi spuneau... ”L-am văzut pe taică-tu, era așa de beat”. Îl uram pentru asta, dar în același timp mă rugam să nu bea toți banii, să vină acasă ca mama să nu mai plângă.

Drept urmare prin clasa IX-a m-am amețit cu lichior, era dulce îmi plăcea, asta împreună cu niște colegi de liceu, vecini și prieteni. Așa a debutat drumul meu către alcoolism, la început din plăcere, la o partidă de cărți la sfârșit de săptămână, 4 – 6 persoane (băieți și fete) în jurul unei singure sticle o seară întreagă. Apoi cantitățile au crescut.

Când am plecat în armată(septembrie 87) singurul lucru pe care mi-l amintesc, din gară, era că mama plângea(sunt singur la părinți). Un an și patru luni cu trei patru ocazii în care doar am gustat ceva. Revenit m-am angjat în câmpul muncii, mecanic, apoi electro-mecanic, cu meseriași și ucenici, atât la locul de muncă cât și la cârciumă, că de, meseria ”se fură”.

Zilele de salar trebuiau sărbătorite,, sfârșitul de săptămână(doar Duminica) la fel. A venit revoluția, au apărut boutiqurile, non-stopurile, deci erau localuri pe alese.

Înainte de a intra la program(serviciu) beam o sută două de alcool, beam și la serviciu, uneori beam singur, alteori cu alții. De foarte multe ori eu mergem după băutură după ce se făcea cheta, de multe ori se continua și după terminarea programului

Pe lângă foștii colegi de liceu mi-am mai făcut o gașcă cu care mergeam pe munte, de dragul naturii cei drept, dar și de dragul chefurilor ce se făceau pe la cabane, sau în fața focului din fața cortului. Fiind din fire timid, alcoolul era o soluție, și după ce am speriat vreo două – trei fete, în 1993 mi-am cunoscut soția. La accea dată nu beam zinlic, dar nu controlam băutul decât în situații în care se impunea(forțat de împrejurări). Ne-am căsătorit în 1995 și până în 2000 când s-a născut fiul nostru beam zilnic, crescuse cantitatea și rezistența la alcool. Perioada a fost presărată cu întâmplări destul de grave, jalnice și penibile, dar normale pentru mine atunci.

Soția îmi spunea... ”ți-aduci aminte când băiatul s-a băgat sub masă și...” și multe alte povestiri, ei bine, sunt lucruri pe care nu le mai țin minte, deși eram acolo, eram de fapt un mare absent, absent la primii ani de viață a fiului meu. Așteptam să plece soția la serviciu și până să se trezească băiatul alergam până la un bar din apropiere să beau o sută, două, din banii strânși de el în pușculiță, găsindu-l plângând că se trezeasingur în casă.

Îm 2005 s-au închis trei secții din fabric unde lucram din 1989, printre care și a mea, așa că am acceptat oferta cumnatului meu la firma lui. Aveam muncă de teren, așa că putem bea fără probleme, deși eram și șofer, până într-o zi când am lungit-o până la o bucată de noapte ajungând acasă și fără telefonul firmei. Iată-mă qa doua zi dregându-mă la barurile unde fusesem cu o seară înainte, căutând, chipurile telefonul. Totuși în acea dimineață s-a întâmplat ceva, poate din rușine, poate nu numai atât(remușcările alea insuportabile uneori de a doua zi, fricile)nu mai știam ce am spus, pe unde am fost, m-am ridicat de la masă, m-am urcat în mașină și am plecat la spitalul de psihiatrie unde am cerut internarea(poate a fost un gând de la Dumnezeu). Așa a început calea mea spre abstinență.

În Martie 2006 la două, trei zile după internare am cunoscut și grupul AA de la noi din oraș. A urmat un an și opt luni de abstinență neîmplinită, cred eu, deoarece nu am lucrat serios, mi bine zis mai de loc, Programul celor 12 Pași. Eram mulțumit că mă reabilitasem, se repornise fabrica iar șefii m-au rechemat, m-am înscris la Facultatea de mecanică(susținut de soție care e inginer) și intrasem la fără taxă, ne luasem un Matiz, social și financiar era OK, doar atât.

În Decembrie 2007 undeva între Crăciun și anul nou am băut poate 50 militrii de afinată la o zi de naștere a unui coleg de grădiniță a fiului meu, cu câțiva părinți la un loc de joacă pentru copuii. Sărbătorile au trecut cu bine, fără să beau, dar în ianuarie am dat drumul la un tăvălug” imens care a distrus tot ce reușisem în abstinență, plus ceva ce nu reușisem în perioada de dinaintea AA-ului. Atmosfera din familie nici nu poate fi descrisă, soția sub tratament psihiatric(pe care îl ia și astăzi), băiatul nu prea vorbea cu mine(și azi se ferește), ca student, sesiuni ratate, restante, ca alcoolic am încercat toate variantele, descrise îi în Big Book, să beau doar bere, să beau doar vin, să beau doar naturale, să fac exercițiu fizic(după câteva ture de stadion știți cum mergea berea) eu fiind băutor de tărie cogniac în ultimii ani. Aveam obiceiul prost, iresponsabil să merg cu mșina de la un bar la altul că de, îmi permit și sunt un șofer foarte bun, asta până în anul 2009 când mi s-a luat permisul și am fost condamnat 6 luni cu suspendare, tot de la alcool mi s-a tras, cred că mă apropiam de fundul sacului. Mereu am zis că am avut un sac cu mai multe funduri, foarte multe funduri, căzând din unul în altul. În perioada Ianuarie 2008 – Iulie 2010 am avut mai multe recăderi(țineu maxim o sătămână) cu perioade de abstinență 2-3 luni până la maxim 4-5 luni, în care mi-am pus singur diagnosticul de alcoolic și am înțeles profunzimea programului, Program ce trebuie aplicat în toate momentel vieții noastre. Tot în Iulie 2010 am luat totuși licența, azi fiind la master. La începutul mărturisirii pomeneam de tatăl meu, sunt dator să menționez, că la aproape un an de când frecventam AA-ul, a venit și el(puterea exemplului) a mai avut câteva recăderi, dar e cu noi iar asta e important. Important e să am un tată sănătos și cu mintea limpede care mă ajută foarte mult, la cei 67 de ani ai lui, un bunic sănătos, care l-a dus la școală pe fiul meu și o să-l mai ducă, să-l vadă la liceu, la facultate și de ce nu însurat. Pentru mine toate astea fac parte din promisiunile acestei noi vieți fără alcool, cred eu minunate, pe care AA-ul ne invită să le trăim în pace, liniște și seninătate.

Orest